Dacă avea numele în româneşte, precis că se înghesuia o lume flămîndă cu bani puţini la uşa Cantinei lui Nicolai. Cu numele franţuzesc însă, parcă nu trece chiar aşa, ca o simplă cantină, iar dacă sesizezi şi ironia, cu atît mai bine. Nicolai e un maramureşean care, după nişte ani petrecuţi la Paris, s-a gîndit să verifice dacă foamea românilor mai e rentabilă. Şi e. Foamea celor cu bani buni şi gusturi alese produce şi-n vreme de criză. Deşi nu a fost foarte mediatizată, La Cantine de Nicolai aduce lumea pe care s-a cotat la mesele localului din strada Povernei.

Deşi, de obicei, restaurantele de fiţe sînt situate în case vechi, boiereşti, de data asta totul se petrece la parterul unui bloc nou de birouri. Fără să iasă în evidenţă cu decoraţiuni abracadabrante, localul nu e nici foarte personalizat, nici prea neutru. Asta ca să acorzi o mai mare atenţie bucatelor ce se află în farfurii. Adică bucătăriei franţuzeşti rafinate. Meniul e sofisticat, dar nu foarte aglomerat, şi a fost alcătuit sub supravegherea unui bucătar parizian în vogă. Brînzeturile sînt aduse direct din Franţa, de la brînzari adevăraţi, nu din supermagazine.

Că doar de asta s-a inventat fiţa la Paris! Dacă decorul nu-ţi atrage atenţia, iar mîncărurile te sperie prin preţul lor, parizian şi el, atunci e bine să arunci ochii în jur, vei găsi multe figuri cunoscute, mai degrabă din zona de biznis decît din cea a papagalilor de Dorobanţi. Vinurile sînt şi ele scumpe şi bine alese. Nicolai nu a stat degeaba în capitala Franţei.

Rămîne ca FMI-ul să ne dea tranşele la timp, ca să ne putem sărbători datoriile la cantina bogaţilor!